(un)parallel


2020, Land Art, Saravale, Timiș
58,5 x 14,0 m

Lucrarea folosește metoda punctului de vedere privilegiat, singurul punct din care imaginea se formează așa cum artistul a conceput-o. Principiile psihologiei percepției și mecanismele optice prin care se pot crea iluzii sunt aplicate aici la scară mare, antrenându-l pe privitor într-o descoperire treptată și ghidată.
Proiectul pleacă de la ideea iluziei lui Hering, în care două linii paralele apar deformate – concave sau convexe – în funcție de fundalul pe care ele sunt plasate. Lucrarea oferă, însă, reversul acestei situații, căutând soluțiile matematice pentru ca liniile convergente într-un punct imaginar, să apară ca fiind paralele în momentul în care sunt privite din unghiul prestabilit.
Text de Maria Orosan Telea







Recent Portfolios